Bucureşti Wiki
Advertisement
Manstirea Bucur2

Biserica Bucur

Biserica Bucur este o biserică din Bucureşti, sectorul 4, a funcţionat înainte ca paraclis al mănăstirii Mircea Vodă. Biserica, clasată ca monument istoric în grupa A, nu are o datare exactă până în prezent. De-a lungul vremii istoricii şi cei care au cercetat originile construţiei au oferit diferite datări şi variante de construcţie a edificiului. Astfel unii cercetători vorbesc de o construcţie într-un stil specific secolului XVIII, alţii, conform legendei, consideră că biserica este ctitoria ciobanului Bucur, de numele acestuia fiind legată şi etimologia numelui Bucureşti. Biserica este consemnată într-o hartă întocmită între anii 1844-1846 cu numele biserica Bucur.

În trecut biserica se afla pe acelaşi deal împreună cu mănăstirea Mircea Vodă. La mijlocul secolului XVIII dealul a fost împărţit în două datorită unor lucrări edilitare astfel că în prezent cele două lăcaşuri de cult se află pe două ridicături de pământ despărţite de o stradă. continuare

Advertisement