Casa Lahovari este o casă din sectorul 2 al Bucureştiului, construită de Ion Mincu în anul 1886, la rugămintea generalului Iacob Lahovary. Clădira este reţinută de istoria arhitecturii din România ca fiind prima construcţie semnificativă ridicată în stil neoromânesc.[1] Tot prin această construcţie, Ion Mincu îşi formulează un stil în domeniul arhitecturii, stil care se va regăsi în majoritatea proiectelor sale ulterioare.[2] Casa a fost folosită ca locuinţă pentru o lungă perioadă, iar din 2003 aparţine Secţiei de Maternitate a Spitalului Cantacuzino. Construcţia este clasată ca monument de arhitectură.
Descrierea construcţiei[]
Construită într-un stil asemănător cu o altă casă proiectată de Ion Mincu, Bufetul din Şoseaua Kiseleff, Casa Lahovari îmbină elementele arhitecturii vernaculare cu cele ale arhtecturii medievale româneşti.
Faţada casei este realizată asimetric, fiind bine deviată şi dozată subtil.[3] Faţa este decorată cu elemente ale arhitecturii populare: ceramică colorată şi smălţuită, coloane din lemn asemănătoare coloanelor clasice, arce în acoladă frântă. Elementul central al casei e susţinut de aripile laterale ale faţedei care prezintă câte două ferestre reunite sub o friză comună (partea componentă a antablamentului unei case).
Ceea ce oferă o atmosferă rustică, specifică caselor populare româneşti din secolul al XV-lea, este pridvorul amplasat deasupra falsei intrării în pivniţa casei, dar şi o serie de alte elemente cum ar fi: butoni proeminenţi şi smălţuiţi, friza realizată din teracotă roşie-verzuie, streaşina lată şi ridicată. Decoraţia folosită de arhitect pentru a modela faţada poate fi pusă în legătură şi cu arhitectura caselor din Italia, Franţa, Spania, Istambul[4], oraşe vizitate de Mincu, în perioada cât a fost student şi ulterior acestei perioade. În interior plafonul este reliazat din stuc care imită lemnul.
Pentru construirea casei s-au folosit cărămida, tencuială cu mortar de var, ceramică smalţuită colorată, lemn, tablă, iar ca tehnici s-a folosit zidăria portantă, planşeele, şarpantă din lemn şi stâlpi din lemn.
Construcţia în prezent[]
Casa s-a păstrat destul de bine de-a lungul timpului, dar după anul 1990 i s-au adăugat câteva elemente interioare care afectează estetica interioară a construcţiei. În prezent casa este ocupată de unul din pavilioanele spitalului Cantacuzino.
Note[]
- ↑ www.art-nouveau-europa.net
- ↑ Monumente din Bucureşti, p. 82
- ↑ Monumente din Bucureşti, p. 82
- ↑ www.art-nouveau-europa.net
Bibliografie[]
- Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc. Monumente din Bucureşti. Bucureşti: Meridiane 1966